Filtrarea apei ramane o provocare

Filtrarea apei este procesul prin care diversi contaminanti fizico-chimici si biologici sunt indepartati in scopul obtinerii unei ape adecvate consumului uman. Pentru cei care nu dispun de o retea de alimentare cu apa potabila sau sunt nemultumiti de calitatea acesteia s-au dezvoltat sisteme de uz casnic pentru potabilizarea apei, constand in dispozitive diverse de filtrare si purificare a apei. Toate sistemele indiferent de complexitatea lor se bazeaza pe unul sau combinatii ale urmatoarelor procedee de filtrare: schimbatorii artificiali de ioni, filtrele cu carbune activ si osmoza inversa.
Apa dura este apa bogata in saruri de calciu si magneziu. Aceste saruri prin fierbere se depun pe vase, cazane si conducte, iar in combinatie cu sapunul formeaza compusi insolubili cu implicatii economice negative. Apa se dedurizeaza cu ajutorul unor dispozitive simple numite schimbatoare de ioni. 
Pentru consumul curent este indicata apa cu duritate medie.

Apa pura se obtine prin distilare sau prin osmoza inversa. Nu are un gust prea placut si este mai acida decat apa naturala. Distilarea presupune fierberea apei si condensarea vaporilor rezultati.  Prin osmoza inversa apa este fortata sa treaca intr-un sens printr-o membrana fina semipermiabila si din nou in sens invers, filtrandu-se astfel contaminantii. Este un sistem de filtrare prea eficient care indeparteaza aproape toate mineralele din apa. Nu este considerata alegerea potrivita pentru un sistem casnic de purificare. In plus, pentru obtinerea unui litru de apa este necesara aruncarea altor trei la canalizare, iar membrana de osmoza prezinta  riscul de a dezvolta microorganisme, fiind necesara curatarea ei regulata.
Apa pura este o apa moale adica este lipsita de minerale (calciu, magneziu) si electroliti (potasiu, sodiu, clor). In cazul in care este folosita la gatit, apa pura fiind un bun solvent extrage nutrientii din alimente. Pentru ca procedeaza la fel si cu macroelementele din organism, apa pura este contraindicata consumului curent. Favorizand eliminarea mineralelor si electrolitilor benefici sistemului cardiovascular, apele moi constituie factor de risc in aparitia afectiunilor cardiovasculare. Agentia de Protectie a Mediului din America considera apa pura o apa moarta, foarte agresiva ce tinde sa dizolve substantele cu care vine in contact, chiar si unele metale. Apa pura poate fi folosita cu succes pe perioade scurte de timp pentru detoxifierea organismului, ca mijloc de extragere a otravurilor din corp.
Ph-ul este un parametru chimic si masoara  concentratia ionilor de hidrogen. Are valori cuprinse intre 1 si 14. O valoare mai mica de 7 semnaleaza caracterul acid al apei, iar una peste 7 indica o apa alcalina.
Apa potabila trebuie sa aiba un pH cuprins intre 6.5 si 8.5. Apele acide au tendinta de a coroda conductele si robinetii, iar apele alcaline au un gust neplacut si amarui. Apa potabila din Bucuresti are un pH de 7.3- 7.5 conform informatiilor de pe site-ul oficial al institutiei Apa Nova.
Ph-ul normal al sangelui este de 7.35 si daca coboara la valoarea neutra de 7 organismul intra in coma si moare. Celulele din care este compus organismul sunt usor alcaline si pentru a-si desfasura  activitatea normala ele trebuie sa-si pastreze alcalinitatea. Multe din alimentele pe care le consumam cresc aciditatea organismului putand determina tulburari ale echilibrului acido-bazic. O dieta bogata in produse de origine animala, in  zahar si in faina alba este considerata acida. Apa alcalina neutralizeaza deseurilor acide intrate sau produse in organism, care ulterior sunt eliminate sub forma de urina sau transpiratie. Teoria conform careia dezechilibrul acido-bazic este cauza multor boli in organism este imbratisata de multi specialisti din lumea medicala.
Apa alcalina se obtine prin electroliza apei de la robinet cu ajutorul unui ionizator. Din pacate, prin ionizare apa se imbunatateste cu ioni de calciu si magneziu benefici sanatatii dar si cu ioni de sodiu, oricum prezenti in exces in dieta noastra.
Paradoxal, desi s-au facut investitii foarte mari, nu s-a reusit conceperea unui filtru care sa retina orice poluant. In conditiile in care asistam la cresterea numarului de poluanti si la schimbarea permanenta a lor, pentru o filtrare eficienta se folosesc combinatii de filtre. Indiferent de procedeul folosit toate filtrele prezinta riscul de contaminare bacteriana, fiind foarte important sa fie respectate cu strictete durata si conditiile de functionare stabilite de producator.
Ramane o mare provocare pentru omenire calitatea apei pentru ca printr-o filtrare superioara apa se demineralizeaza, moare si devine impropie consumului. Poate este mai important sa alocam timp si resurse pentru protejarea apei impotriva poluarii si nu sa construim filtre super performante.

Sanatate prin marirea consumului de apa

Desi toti stim cat de importanta este apa pentru organismul nostru, majoritatea dintre noi bem prea putina. Preferam sa vorbim despre calitatile miraculoase ale unor plante, fructe sau legume, uitand ca cel mai miraculos leac la indemana tuturor este apa.
Existenta vietii pe pamant este indisolubil legata de prezenta apei. Ea joaca un rol hotarator in functionarea adecvata a organismului. Intracelular este un mediu de dispersie si participa direct sau indirect la toate reactiile chimice din organism. Apa se incalzeste si se raceste greu. Acest principiu simplu sta la baza procesului de termoreglare a organismului. Evaporarea apei reprezinta de asemenea un important mecanism termolitic in mentinerea temperaturii corpului la valori normale. Fiind un bun solvent, apa transporta substantele minerale si participa la buna desfasurare a metabolismului nostru. Si, nu in ultimul rand, este un excelent agent de spalare si curatare pentru organism. Ea ajuta la transportul toxinelor de la celule si tesuturi si in final, la eliminarea lor prin rinichi sau transpiratie.
Consumul redus de apa duce la deshidratare cronica la nivelul celulelor si acumulare de toxine, cu efecte negative asupra organismului: apare oboseala si predispozitie catre boli; creste riscul de pietre la rinichi si infectii urinare; creste coagularea sangelui care predispune la formarea cheagurilor si infundarea vaselor de sangele; favorizeaza aparitia constipatiei si a crizelor de hemoroizi; creste riscul de cancer si de imbatranire prematura. 
Cata apa ar trebui sa bem? Cand vorbim de cantitatea de apa care trebuie bauta zilnic, este bine sa nu luam in calcul lichide, ca: sucuri, cafea, ceai, alcool, lapte, supe, etc. Acestea necesita apa pentru a fi asimilate, deci in ultima instanta conduc la diminuarea rezervelor de apa ale organismului. Pierderile zilnice de apa sunt de 2.5 l si se realizeaza in cea mai mare parte pe cale renala 1.5 l, restul eliminandu-se prin piele, plaman si pe cale digestiva. Necesarul zilnic depinde de greutatea fiecaruia, clima, activitate, alimentatie si sanatate. Regula generala este de un litru de apa pentru 30 kg greutate corporala. Un mijloc simplu ca sa stim daca bem suficienta apa este culoarea urinei. O urina concentrata in saruri si acizi este puternic colorata, iar cea asociata cu o hidratare optima este incolora. In caz de imbolnaviri este indicata cresterea si chiar dublarea consumului de apa. De asemenea, un consum sporit este recomandat inainte si in timpul practicarii unui exercitiu fizic intens.
Cei mai multi oameni beau foarte putina apa. Deseori totalul de lichid consumat intr-o zi este de cateva cesti de cafea. Majoritatea dintre ei spun ca pur si simplu nu simt setea. Adeseori la unele persoane simtul setei apare tarziu, iar la altele scade odata cu inaintarea in varsta. Mai mult, se pare ca acest simt nu actioneaza preventiv, avertizandu-ne cand organismul nostru deja simte lipsa apei. Din aceasta cauza este bine sa ne obisnium sa bem apa la intervale regulate de timp si nu sa asteptam sa ni se faca sete.
Daca constatati ca nu beti suficienta apa, nu cresteti brusc consumul de apa deoarece exista riscul unui accident cardiovascular. Se recomanda cresterea lenta si progresiva, timp in care organismul invata sa elimine surplusul de apa fara riscuri pentru sanatate.
Nu beti apa cu 30 de minute inainte de masa pentru ca diluati sucurile gastrice si ingreunati digestia. De asemenea, dupa masa nu beti apa imediat, in cazul meselor cu proteine este nevoie de 90 de minute,  pentru ca organismul opreste digestia pentru a o absorbi cu riscul fermentarii alimentelor. Pentru un somn odihnitor nu consumati apa cu cel putin o ora inainte de culcare. 
Apa pe care o bem nu trebuie sa fie nici calda nici rece, ideala este la temperatura camerei. Obiceiul de a o consuma rece, de la frigider este nesanatos, putand duce la aparitia gastritei sau ulcerului gastic.

Sarea si zaharul creeaza dependenta

Un obicei alimentar nesanatos prezent in toate tarile civilizate este consumul excesiv de sare. Numeroase studii arata ca in Occident se consuma zilnic 10-15 g de sare pe zi fata de 2.4 g cat este necesar. Astfel 75% din sarea consumata de o persoana provine din alimente procesate, 10% din mancaruri naturale si doar 15% este sare adaugata in mancare in timpul prepararii sau consumarii ei. Sarea se ascunde in toate produsele industriei alimentare si, daca nu este trecuta pe ambalaje nu inseamna ca nu exista. Unele produse sunt saturate in sare (peste 1,25 g la 100 g produs) cum ar fi mezelurile, pestele afumat, branzeturile, sosurile, conservele si muraturile. Persoanele cu afectiuni cardiace, renale si gastrice este bine sa le evite sau sa le consume doar ocazional. Cu toate atentionarile din media cu privire la consecintele abuzului de sare, multi dintre noi continua sa o consume excesiv din cauza pervertirii gustului. Dimpotriva, din obisnuita gustului sarat,  avem tendinta de a manca si mai sarat, putandu-se spune ca sarea da dependenta, tot asa cum o fac  tigarile, alcoolul si drogurile. Un gust pervertit se educa greu si se schimba si mai greu. Oamenii nu sunt dispusi sa renunte la vechile obiceiuri alimentare decat daca au probleme de sanatate si nici macar atunci. Pentru cei doritori sa reduca cantitatea de sare, specialistii recomanda eliminarea alimentelor procesate si intoarcerea la o alimentatie naturala, bogata in legume si fructe. In functie de specificul mancarii preparate in casa, se poate suplini o parte din sare cu diverse condimente si ierburi aromate, ceapa si usturoi.
O situatie asemanatoare o intalnim si in cazul zaharului. In tarile industrializate consumul zilnic de zahar este de 100 g pe locuitor, cu toate ca  necesarul zilnic recomandat este de 50 g, iar o calorie din cinci provine direct sau indirect din zahar. Consumul anual pe locuitor este de 72 kg in SUA, 38-39 kg in UE, 28-29 kg in Romania, iar media mondiala este de 20 kg.
Dependenta fata de zahar se manifesta ca o atractie irezistibila pentru alimentele dulci. Pofta de zahar este cauzata de o foame puternica caracterizata de hipoglicemie, adica de un nivel scazut de glucoza in sange. Hipoglicemia intervine de obicei cand se consuma mult zahar concentrat, lipsesc fibrelor din alimentatie sau  proteinele. Pentru a se evita foamea puternica se recomanda un consum zilnic de cereale integrale, orez brun, quinoa si alimente care contin proteine: oua, peste, carne si leguminoase. De asemenea, este bine sa limitam consumul alimentelor cu zahar adaugat si sa controlam stresul, factor cu rol important in declansarea poftei de dulce. Dar, cel mai important este sa mancam la mai putin de 3 ore dupa ultima masa si sa nu asteptam pana ni se face foame. In momentul in care foamea ne stapaneste este foarte greu sa rezistam tentatiei de a manca ceva dulce, intrand intr-un cerc vicios. Astfel, imediat dupa ce mancam dulce ne creste glicemia, care insa scade brusc la scurt timp datorita secretiei puternice de insulina, conducand la hipoglicemie si la reaparitia senzatiei de foame.

 

Cu cat mancam mai putin zahar, cu atat vom fi mai sanatosi

Cand Organizatia Mondiala a Sanatatii a recomandat un consum de zahar care sa nu depaseasca 10% din totalul caloriile cotidiene, adica 200 de calorii, industria alimentara din SUA a facut presiuni incredibile pentru incetarea finantarii ei. Inca din anii ‘70 studii de cercetare serioase descopera  relatia de  cauzalitate intre consumul de zahar si aparitia unor boli, precum obezitatea si diabetul zaharat. Dar, pentru prima data in 2003 un organism oficial  recunoaste, in pofida marilor presiuni din partea producatorilor interesati, ca abuzul de zahar din alimentatie poate fi periculos si stabileste o limita acceptabila pentru sanatatea noastra. Desi, specialistii OMS recomanda sa nu se depaseasca un consum zilnic de 50 g zahar adaugat, in practica este mai greu de respectat din cauza ca gusturile au fost deja pervertite. In plus, se stie ca zaharul in cantitate mare actioneaza ca si un drog deoarece stimuleaza aceleasi zone de placere din creier. Asadar, de ce ne  miram ca este asa greu sa rezistam tentatiei de a manca un biscuit, o ciocolata sau o inghetata?
Adevarul este ca zaharul este pretutindeni. Fiind un potentator de gust si un bun conservant, il intalnim in majoritatea produselor procesate: dulciuri, bauturi carbogazoase, supele instant, conserve, castraveti murati, sosuri, paste, marinate, paine, etc. In ultimele decenii, in pofida numeroaselor semnale de alarma privind abuzul de zahar, cantitatea adaugata in produsele transformate a crescut considerabil. Il regasim  pe ambalaje sub denumiri diferite: fructoza, glucoza, maltoza, dextroza, galactoza, zaharoza, lactoza, sirop, melasa, zahar brun. Din pacate, zaharul creste caloriile produsului la care se adauga fara a-i creste si valoarea nutritiva, din contra  pentru metabolizarea lui este nevoie de magneziu si vitamina B1.
Zaharul este un produs hiperglicemiant considerat responsabil de aparitia obezitatii, a diabetului zaharat de grad 2 si a maladiile cardiovasculare.  Din aceasta cauza a primit binemeritata denumire de ,,moartea alba’’. Sa nu uitam ca si celulele canceroase se hranesc in exclusivitate cu zahar. Atunci cand zaharul creste glicemia si, implicit nivelul de insulina din sange, se elibereaza o molecula numita IGF 1 care stimuleaza dezvoltarea celulelor canceroase si invazia tesuturilor vecine. In plus, IGF 1 creste  inflamatia ce la randul ei favorizeaza proliferarea cancerului.
Zaharul, de asemenea, diminueaza imunitatea prin reducerea capacitatii celulelor albe de a distruge bacteriile. Fiind hrana pentru bacteriilor si ciupercilor intestinale, el le ajuta sa se inmulteasca, afectand in final tot imunitatea organismului. Prin urmare in perioadele de infectie este bine sa reducem sau chiar sa renuntam la consumul de zahar. Copiii, a caror sistem imunitar este in formare,  sunt cei mai expusi si trebuie tinuti departe de sursele de zahar. Se pare ca  intre 6 luni si 2 ani copii invata sa accepte sau nu produsele dulci, iar o educatie timpurie poate face mai mult bine decat privarea de dulce. Mai tarziu, exista riscul ca adultii odinioara copii, sa gaseasca mecanisme de compensare a acestei privatiuni. Numeroase voci autorizate solicita ca zaharul sa faca obiectul unei legislatii care sa descurajeze consumul acestuia in randul copiilor.
Cum nu putem anticipa care este reactia organismului nostru la invazia de zahar, nu toti facem diabet sau cancer, este bine sa  limitam consumul acestuia. Pentru inceput putem renunta la bauturile carbogazoase, o cana din acestea continand 40 g de zahar aproape cat consumul zilnic recomandat. Putem de asemenea renunta treptat si la desertul zilnic bogat in zahar, in favoarea fructelor pline de antioxidanti si fibre. Medicii sunt de acord ca nu constituie o problema de sanatate un consum de cel mult doua dulciuri pe saptamana. Intr-o lume a abundentei zaharului si dulciurilor, consumul lor ramane o problema personala de educatie si moderatie.

Carnea de curcan, o carne slaba si gustoasa

Originar din sudul Americii de Nord, curcanul a fost domesticit de amerindieni cu multe secole in urma, in special pentru frumusetea penajului sau colorat. Societatea occidentala a descoperit relativ recent calitatile gustative si valoarea nutritionala a carnii de curcan.  Se cunosc vreo 30 de rase, dar in special curcanul alb este crescut industrial. SUA este cel mai mare producator si consumator de carne de curcan din lume. Un consum ridicat pe cap de locuitor se inregistreaza si in Israel, Franta si Italia. Un fapt interesant este ca tarile asiatice, cu exceptia Orientului Apropiat, nu au adoptat aceasta pasare in alimentatia lor. Desi carnea de curcan nu este un aliment traditional romanesc, in ultimul timp asistam la o crestere a consumului, impulsionat si de aparitia productiei interne.
Cu mai putine grasimi si calorii decat carnea de pui, carnea de curcan ocupa un loc important intr-o dieta echilibrata. Ea este bogata in proteine, vitamine si minerale esentiale pentru organism. La fel ca si carnea de ton si albusul de ou, carnea de curcan are cel mai ridicat continut de proteine. Astfel 100 g de carne  asigura 100% din necesarul zilnic de triptofan, un aminoacid necesar sistemului imunitar pentru distrugerea celulelor cancerigene.  Consumand carne de curcan ne imbunatatim dispozitia si somnul pentru ca triptofanul este si un precursor al serotoninei, hormon responsabil de starea noastra de bine. 

Carnea de curcan nu trebuie sa lipseasca din alimentatia preventiva a bolilor cardiovasculare deoarece contine cantitati reduse de grasimi saturate, compusi asociati cu cresterea colesterolui rau din organism. Poseda, de asemenea, si un nivel ridicat de seleniu, mineral cu un avantaj nutritional interesant care protejeaza contra stresului oxidativ, alt factor responsabil de dezvoltarea bolilor cardiovasculare. Consumul de carne de curcan este deosebit de avantajos pentru persoanele cu alergii alimentare pentru ca proteina de curcan este rareori alergena. Din acesta cauza este prima carne pe care medicii pediatri o recomanda copiilor mici, atunci cand se introduc alimentele solide in alimentatia lor.

Proteina din carnea de curcan organica ajuta la mentinerea unui nivel optim de testosteron la barbati, in timp ce hormonii continuti in carnea de curcan ,,industriala’’scad productia de testosteron si cresc nivelul de estrogen din organism. Producatorii introduc hormoni in hrana animalelor  pentru a obtine cantitati sporite de carne si implicit, pentru cresterea productivitatii si profitului. Ei sunt folositi la toate speciile de animale crescute industrial, inclusiv la bovine pentru cresterea cantitatii de lapte. Utilizarea hormonilor in industria crescatoare de animale are repercusiuni asupra sanatatii oamenilor. Cercetatorii arata ca acestia declanseaza pubertate prematura la copii, cresc riscul de cancer de san la femei si pe cel de cancer de prostata la barbati. Carnea de curcan are avantajul ca fiind scumpa in comparatie cu celelalte carnuri determina pe piata o cerere mai scazuta, care nu-i incurajeaza pe producatori sa foloseasca intensiv hormonii de crestere. Mai mult, cresterea curcanilor in ferme presupune spatii deschise si nu baterii asa cum se folosesc pentru gaini. Chiar daca primesc hormoni prin hrana, curcanii datorita libertatii lor de miscare elimina o parte din ei.
Pieptul de curcan are cea mai slaba carne si va ajuta sa slabiti, iar gatit la cuptor cu condimente din belsug este delicios. 100 g de piept de curcan fara piele furnizeaza 110 calorii si doar 70 mg de colesterol. Pentru a reduce aportul de grasimi saturate nesanatoase pentru organism, este bine sa consumam carne fara piele, mai saraca cu cel putin o treime in colesterol si calorii decat cea cu piele.

Ceaiul verde, o bautura miraculoasa

Cea mai populara planta de ceai se obtine din frunzele arbustului Camellia Sinensis. Se numeste ceai verde pentru ca frunzele sale sunt uscate rapid, permitand conservarea clorofilei din ele. Este folosit de sute de ani in Asia si mai recent in Europa si America, nu numai ca bautura ci si ca medicament cu principii active puternice. Fascinati de faptul ca bautorii de ceai verde din Asia prezinta un risc scazut de deces, cercetatorii din intreaga lume au efectuat in ultimul deceniu numeroase studii stiintifice care au confirmat proprietatile sale terapeutice si de preventie.
Specificul ceaiului verde este dat de continutul mare de polifenoli: tanini sau catechine care-i dau aroma si gustul amar specific. Catechinele sunt antioxidanti puternici cu rol anticancerigen in organism, de intarire a sistemului imunitar si de incetinire a procesului de imbatranire. De asemenea, reduc riscul aparitiei bolilor cardiovasculare si protejeaza impotriva bolilor oculare (glaucom).

 Datorita continutului de cafeina, ceaiul verde revigoreaza si stimuleza sistemul nervos. Desi cantitatea de cafeina este aproape aceeasi cu a ceaiului negru, efectele excitante ale acesteia sunt mult atenuate de prezenta taninilor. Actiunea  ceaiului verde asupra organismului este mai complexa decat cea a cafelei, iar efectele adverse sunt aproape de neglijat. Oricum concentratia de cafeina din acesta este mai mica decat cea din cafea, astfel ca afectiunile cardiace sau nervoase care sunt agravate de consumul excesiv de cafea sunt prevenite si ameliorate de ceaiul verde.
Ceaiul verde contine teanina, aminoacid frecvent intalnit in ceai si anumite specii de ciuperci, recunoscut ca un compus responsabil de gustul umami (gustul ,,savuros’’ sau ,,delicios’’). Desi teanina are proprietati psihoactive, ea are si capacitatea de a reduce stresul mental si fizic. In combinatie cu cafeina imbunatateste gandirea si dispozitia.
Te ajuta ceaiul verde sa slabesti? Se pare ca combinatia de teanina si cafeina favorizeaza stimularea arderilor din organism si inhiba lipaza pancreatica, enzima responsabila de absorbtia grasimilor. Pentru a se reduce depozitul de grasime de sub piele, mai ales in zona abdomenului, se recomanda un consum zilnic de doua-trei cani. 
Numeroasele studii au aratat ca ceaiul verde este de folos si in diabetul de tip 2 deoarece previne cresterile extreme ale glicemiei. Ceaiul verde, de asemenea, reduce inflamatiile, regleaza activitatea hormonala, elimina toxinele si favorizeaza diureza. Bogat in minerale ajuta la mentinerea structurii osoase, iar datorita continutul ridicat de fluorina poate reduce cu 50% cariile dentare.
Ceaiul verde se bea singur sau pentru mai mult gust si aroma in amestec cu alte plante (lamaie, menta, iasomie, etc) si se obtine in general prin infuzionare cu apa fiarta timp de 3-5 minute. Este bine sa nu se depaseasca timpul recomandat de producator pentru ca poate devini amar, chiar neplacut la gust.
Se pot consuma pana la cinci cani pe zi fara a exista riscul unor efecte adverse. Consumul in exces (mai mult de zece cani pe zi) are repercursiuni asupra ficatului si rinichilor. Orice tip de ceai verde este benefic atata timp cat este consumat cu moderatie.
Ceaiul verde este contraindicat persoanelor care sufera de hipertensiune arteriala si urmeaza un tratament medicamentos.  Este contraindicat si celor cu lipotimii, gastrite cu hiperaciditate, ulcer stomacal si duodenite. Un consum exagerat poate duce la insomnie, palpitatii si alte simptome nedorite. Fiind supus contrafacerii, este bine sa-l achizitionati de la firme pe a caror seriozitate si incredere va puteti baza.

Deficitul de omega 3 si alimentatia omului modern

Acizii grasi omega 3 au fost descoperiti in anul 1970 in urma studierii dietei eschimosilor. S-a constatat ca acestia, desi aveau o alimentatie bogata in grasimi animale, nu sufereau de boli cardiovasculare tocmai datorita prezentei acizilor omega 3. Un risc scazut de afectini cardiovasculare se intalneste si la populatia mediteraneana care consuma, de asemenea, alimente bogate in acestia. In alimentatia omului modern se inregistreaza un deficit de omega 3 din cauza procesarii excesive a hranei.  
Acizii grasi omega 3  scad presiunea arteriala, frecventa cardiaca si agregarea plachetara.  Ei nu schimba semnificativ nivelul colesterolului, dar reduc nivelul trigliceridelor sangvine, factor de risc in aparitia bolilor cardiovasculare. Sunt recomandati in bolile inflamatorii pentru ca influenteaza pozitiv anumiti mediatori ai inflamatiei. Se pare ca au un rol important si in functionarea creierului, putand fi prescrisi ca tratament adjuvant in depresii, schizofrenii si alte tulburari psihice.
Organismul nu-i poate sintetiza si de aceea trebuie adusi prin hrana. Ii gasim in pestele gras oceanic (somon, ton, hering, sardine, macrou), algele marine, nuci si seminte, unele plante. Principalii acizi grasi omega 3 sunt ALA-acid alfa linolenic, EPA-acid eicosapentanoic si DHA-acid docosahexanoic. Semintele (in, canepa, rapita, dovleac), nucile si uleiurile obtinute din acestea furnizeaza ALA, in schimb uleiul de peste oceanic contine EPA si DHA.
EPA si DHA sunt considerati mai importanti in mentinerea sanatatii decat ALA. Desi in organism se poate converti ALA in EPA si DHA, randamentul de conversie nu este eficient, fiind necesare cantitati mari de ALA pentru a obtine necesarul de EPA si DHA.  Organizatia Mondiala a Sanatatii stabileste limite orientative in ceea ce priveste aportul zilnic de omega 3 astfel: intre 0,8 g si 1,8 g/zi de ALA si de la 0,3 g la 0,5 g/zi de EPA si DHA.
Cultivarea intensiva a plantelor precum porumbul, floarea soarelui si soia bogate in acizi omega 6 si folosirea uleiurilor rafinate obtinute din acestea la procesarea moderna a alimentelor au condus la cresterea periculoasa a raportului omega 6/omega 3. Raportul  ideal este de 3-5 omega 6 la un omega 3. In tarile puternic dezvoltate se inregistreaza valori mai mari, de peste 15 omega 6 la un omega 3. Biochimia organismului uman este obisnuita cu niveluri scazute ale acestui raport si are nevoie de timp pentru adaptare. 
Data fiind importanta acestui raport, el a devenit unul din criteriile de calitate a uleiului. Astfel cele mai bune uleiuri sunt considerate uleiul de rapita (canola), canepa si nuci cu un raport de omega 6 la omega 3 de 1.9 la uleiul de rapita, 3 la canepa si 4.2 la cel de nuci.  Uleiul de masline bogat in antioxidanti si acid oleic, chiar daca nu contine omega 3, este unul dintre cele mai sanatoase uleiuri.  Nutritionistii ne sfatuiesc sa variem sortimentele de ulei pentru ca astfel putem beneficia de o diversitate de nutrienti si sa limitam consumul uleiurilor bogate in omega 6 precum uleiul de floarea soarelui, porumb, soia, seminte de struguri si arahide. 
Pestii oceanici contin de 7 ori mai mult omega 3 decat omega 6. Desigur ca putem alege sa luam suplimente cu omega 3, dar este de preferat sa consumam peste bogat in seleniu si antioxidanti. 
Pentru o sanatate optima se recomanda 250-650 mg de omega 3 pe zi, pentru depresii si alte tulburari ale sistemului nervos 1000 mg/zi, pentru cei cu factor de risc pentru bolile cardiovasculare 2000 mg/zi, iar pentru maladiile inflamatorii circa 3000 mg/zi. Este bine sa fim atenti la calitatea suplimentelor cu omega 3 si sa alegem produse de la firme cunoscute pentru ca exista riscul ca pestele sa fie contaminat cu mercur, dioxina si alti poluanti din ocean. Normal ar fi ca o firma care se respecta sa elimine aceste substante daunatoare sanatatii, chiar in conditiile in care nu exista o legislatie in acest sens.
Pe piata romaneasca majoritatea suplimentelor cu omega 3 au o concentratie de 1000 mg ulei de peste ce furnizeaza 18% EPA si 12% DHA. Deci la 1000 mg ulei de peste avem 180 mg EPA si 120 mg DHA, adica 300 mg omega 3.
Persoanele carora le sunt administrate anticoagulante si doresc sa ia suplimente cu omega 3 trebuie sa solicite sfatul unui medic pentru ca omega 3 fluidizeaza sangele si exista riscul de sangerari. De asemenea, gravidele trebuie sa fie prudente deoarece vitamina A din uleiul de peste in doze mari poate provoca malformatii fetale.