Cand Organizatia Mondiala a Sanatatii a recomandat un consum de zahar care sa nu depaseasca 10% din totalul caloriile cotidiene, adica 200 de calorii, industria alimentara din SUA a facut presiuni incredibile pentru incetarea finantarii ei. Inca din anii ‘70 studii de cercetare serioase descopera relatia de cauzalitate intre consumul de zahar si aparitia unor boli, precum obezitatea si diabetul zaharat. Dar, pentru prima data in 2003 un organism oficial recunoaste, in pofida marilor presiuni din partea producatorilor interesati, ca abuzul de zahar din alimentatie poate fi periculos si stabileste o limita acceptabila pentru sanatatea noastra. Desi, specialistii OMS recomanda sa nu se depaseasca un consum zilnic de 50 g zahar adaugat, in practica este mai greu de respectat din cauza ca gusturile au fost deja pervertite. In plus, se stie ca zaharul in cantitate mare actioneaza ca si un drog deoarece stimuleaza aceleasi zone de placere din creier. Asadar, de ce ne miram ca este asa greu sa rezistam tentatiei de a manca un biscuit, o ciocolata sau o inghetata? Adevarul este ca zaharul este pretutindeni. Fiind un potentator de gust si un bun conservant, il intalnim in majoritatea produselor procesate: dulciuri, bauturi carbogazoase, supele instant, conserve, castraveti murati, sosuri, paste, marinate, paine, etc. In ultimele decenii, in pofida numeroaselor semnale de alarma privind abuzul de zahar, cantitatea adaugata in produsele transformate a crescut considerabil. Il regasim pe ambalaje sub denumiri diferite: fructoza, glucoza, maltoza, dextroza, galactoza, zaharoza, lactoza, sirop, melasa, zahar brun. Din pacate, zaharul creste caloriile produsului la care se adauga fara a-i creste si valoarea nutritiva, din contra pentru metabolizarea lui este nevoie de magneziu si vitamina B1.
Zaharul este un produs hiperglicemiant considerat responsabil de aparitia obezitatii, a diabetului zaharat de grad 2 si a maladiile cardiovasculare. Din aceasta cauza a primit binemeritata denumire de ,,moartea alba’’. Sa nu uitam ca si celulele canceroase se hranesc in exclusivitate cu zahar. Atunci cand zaharul creste glicemia si, implicit nivelul de insulina din sange, se elibereaza o molecula numita IGF 1 care stimuleaza dezvoltarea celulelor canceroase si invazia tesuturilor vecine. In plus, IGF 1 creste inflamatia ce la randul ei favorizeaza proliferarea cancerului.
Zaharul, de asemenea, diminueaza imunitatea prin reducerea capacitatii celulelor albe de a distruge bacteriile. Fiind hrana pentru bacteriilor si ciupercilor intestinale, el le ajuta sa se inmulteasca, afectand in final tot imunitatea organismului. Prin urmare in perioadele de infectie este bine sa reducem sau chiar sa renuntam la consumul de zahar. Copiii, a caror sistem imunitar este in formare, sunt cei mai expusi si trebuie tinuti departe de sursele de zahar. Se pare ca intre 6 luni si 2 ani copii invata sa accepte sau nu produsele dulci, iar o educatie timpurie poate face mai mult bine decat privarea de dulce. Mai tarziu, exista riscul ca adultii odinioara copii, sa gaseasca mecanisme de compensare a acestei privatiuni. Numeroase voci autorizate solicita ca zaharul sa faca obiectul unei legislatii care sa descurajeze consumul acestuia in randul copiilor.
Cum nu putem anticipa care este reactia organismului nostru la invazia de zahar, nu toti facem diabet sau cancer, este bine sa limitam consumul acestuia. Pentru inceput putem renunta la bauturile carbogazoase, o cana din acestea continand 40 g de zahar aproape cat consumul zilnic recomandat. Putem de asemenea renunta treptat si la desertul zilnic bogat in zahar, in favoarea fructelor pline de antioxidanti si fibre. Medicii sunt de acord ca nu constituie o problema de sanatate un consum de cel mult doua dulciuri pe saptamana. Intr-o lume a abundentei zaharului si dulciurilor, consumul lor ramane o problema personala de educatie si moderatie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu